Copilării pentru adulţi…

Prietena mea necăsătorită care lucrează la o bancă de renume mondial se întâlneşte cu mine în pauza de masă. Eu vreau să văd ce mai face, pentru că mi’e drag de ea aşa cum e, puţin snoabă şi complet zăpăcită. Ea vrea să vadă ce mai fac pentru că’i plac filmele pe care le’am făcut şi pe care, de ce nu le mai fac?…defapt amândoi vrem să vedem ce mai facem pentru că prietenia s’a sudat bine de tot după ce ne’am sărutat cu limba’n gură acum vreo zece ani, că după aia să cădem de acord că e mai mişto să nu ne mai jucăm de’a dihonia cu două spinări şi să rămânem cei mai buni prieteni. Probabil că eu miroseam prea tare a tutun. Şi probabil că ea nu prea are fund. Da’ asta’i altă poveste. Acum eu mănânc un sandviş cu ton, iar ea gustă dintr’o sălăţică. Nu ştiu dacă exact aşa  e trecută’n meniu, da’ aşa i se spune. Sălăţică. E o salată mai mică. Mie mi se pare că are dimensiuni normale. Probabil ca fetelor, care beau apă plată cu lămâie, le place să se alinte. În fine. Prietena mea îmi povesteşte de tipu’ cu care şi’o pune acuma. E tot din bancă.  Adicp din aceeaşi bancă la care lucrează şi ea. Sunt colegi de bancă. Sau cel puţin asta’i concluzia mea. Mi se’nfige adânc în creier concluzia asta din moment ce ea tot îi dă cu povesteala, iar eu nu mai pricep nimic din ce spune. Mă uit în ochii ei şi’o văd  cu codiţe şi cu fundiţe mari la codiţe şi cu uniformă de’aia de colegă de bancă şi cu coleg de bancă tuns regulamentar. Văd un fel de poză de’aia de mare rahat care culmea, are mult farmec cu ea şi cu colegu’ ei de bancă ţinându’se de mână şi uitându’se fix la aparat ca la foto julieta. Ba nu. Acolo era şi mai nasol, că te puneau să te uiţi în zare. Culmea nesimţirii. Să mă uit în zare în timp ce stau într’o cameră doi pe doi aşteptând să zboare păsărica. M’a întrebat ceva, da’ n’am sesizat ce anume. Am prins doar o nuanţă interogativă în tonu’ vocii ei. M’am prins că trebuie să zic ceva. Chiar dacă creieru’ meu era în zările strâmte de la foto julieta. Am zis da. Şi am nimerit bine. Mă întrebase dacă mai vreau apă. Îi face semn chelnerului şi eu îmi propun să nu mai visez la colegi de bancă în uniforme cu pătrăţele şi să fiu atent la ce zice ea. Zice că’i place relaţia asta. Că cică tipu’ e mişto şi deşteptuţ. Deşteptuţ rimează la fix cu sălăţică. Zice că cel mai mult îi place că ea e şefa lui. Nimeni nu ştie că ei şi’o pun atunci când nu mai sunt colegi de bancă. Mă dau psiholog şi o’ntreb care pe care domină’n pat. Asta ca să nu lâncezească dialogu’. Ea îmi zice că el e ăla care stă călare în intimidate. Şi că ea e aia care face pe mironosiţa. Pe fetiţa ce’a prostuţă care suge o acadea. Chestie care, pe el îl excită într’un mare hal. Îmi povesteşte ultima lor fantezie. Cică ea’şi face codiţe împletite şi’şi pune nişte lenjerie sexy şi’şi ia un ghiozdan în spate şi bate la uşă şi el zice intrăăă. El e profesoru’. Şi ea e eleva cea perversă care îi face lui o vizită la cancelarie şi profesoru’ se comportă  profesoral. Adică îi face niţică morală. Că de ce mestecă ea guma în timp ce el predă şi că de ce nu’şi face ea temele şi’aşa mai departe. Şi profesoru’ – coleg – de – banca ia o nuia. Care de fapt e un pămătuf d’ăla de şters prafu’. Şi’i spune că o s’o pedepsească. Eleva neascultătoare, devine ascultătoare şi trece în poziţia de pedeapsă. Adică sprijinită de birou şi cu fundu’n sus. Şi eu mă gândesc: care fund?…că tu n’ai. Şi profesoru’ începe s’o bată uşor cu pămătufu’ la fund. Şi gata cu povestea. Că doar n’o să’mi dea şi mai multe detalii chiar dacă mă prefac că’s o prietenă de’a ei şi că discutăm ca’ntre fete. Cred c’ar trebui să zic ceva. În loc să zic ceva, fac o pauză jenantă. Mi’ar plăcea să cred că după ce se joacă de’a şcoala invadată de afrodiziace, el şi cu ea, se strâng în braţe şi dorm unu’ în altu’. O întreb dacă dorm împreună din când în când. Se uită la mine câş. Îmi spune că aşa ceva ar strica tot. Ei doi nici nu se bagă’n seamă la bancă. Iar acasă la ea fac sex atâta vreme cât împrumută alte identităţi. După aia el pleacă. Iese pe uşă pur şi simplu. Plecarea intempestivă şi tăcută face parte din  fantezie. Uneori el nici nu’i mai spune pa sau noapte bună. Ea îmi zice că e ok aşa. Că în general abia aşteaptă să rămână singură dupa sex. Face un duş. Se demachiază. Îşi dă cu cremă pe faţă şi pe corp şi răsfoieşte o carte sau o revistă glossy. Şi după aia se culcă şi doarme. Mă uit la ea. Beau din ciocolata mea caldă şi trag din ţigară. Schimb subiectu’ şi conversaţia se termină repede pentru că oricum pauza ei de masă e gata. Mă strânge’n braţe şi mă pupă pe obraz. Îmi zice să mă bărbieresc ca să nu mai înţep aşa lumea. Îi zic că poate am să fac asta. Ne despărţim şi mă’ntorc în parcare să’mi iau maşina. Senzorii celorlalte maşini reacţionează cu beep’uri discrete la paşii mei. Intru în maşină şi bag cheia în contact. Îmi trece prin minte colega mea de bancă din clasa a treia. Gabi Roth. Cea mai frumoasă colegă de bancă pe care am avut’o în viaţa mea. Asta pentru că Beatrice Preda n’a stat niciodată cu mine în bancă. Mă rog.  Adevaru’ e că nu stăteam în vreo bancă de renume mondial!…